La voi cobor acuma, voi suflete-amăgite
Si ca sa va ard fierea, o, spirite-amețite
Blestemul îl invoc
Blestemul mizantropic, cu vânăta lui gheara
Ca sa va scriu pe frunte, vita ce se-nfiara
Cu fierul ars în foc…
O, fiarba-va mîndria în vinele stocite,
În ochii stinsi de moarte, pe frunti învinetite
De sînge putrezit
Ce am de-alege oare în seaca-va fiinta?
Ce foc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta
O, oameni morti de vii
Vedeti cum crapa urna, cenusa reînvie
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului Roman
Cum umbrele se-mraca cu zale ferecate
Si fruntile carunte le-nalta de departe
Un Cesar, un Traian
Cad putredele tronuri în marea de urgie
Se sfarma deodata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier
În doua parti Infernul portalele-si deschide
Spre-a-ncapea cu mia rasufletele hîde
Tiranilor ce pier
O, sfinte firi vizionare
Ce faceati valul sa cînte, ce puneati steaua sa cînte
Ce creati o alta lume pe asta lume de noroi
Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina
Toate-s praf, lumea-I cum este… si ca dînsa sîntem noi.
Si singur stau si caut, ca uliul care cata
În inima-omenirii de viata dezbracata
Un stîrv spre-a-l sfîsïa…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu